Privind stabilirea componenței Comisiei de evaluare a solicitarilor formulate pentru acordarea spijinului financiar în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cultelor din Orașul Șomcuta Mare
CONSILIUL LOCAL al Orașului Șomcuta Mare, întrunit în ședința ordinară, în data de 16.06.2025,
Având în vedere proiectul de hotărâre inițiat de către domnul Primar, Buda Gheorghe Ioan, raportul de specialitate al Compartimentului Juridic din cadrul Primăriei Orașului Șomcuta Mare, prin care se motivează necesitatea adoptării prezentei hotărâri, referatul de aprobare al Primarului Orașului Șomcuta Mare,
Avizul comisiilor de specialitate ale Consiliului local al Orașului Șomcuta Mare,
Ținând cont de prevederile Hotărârea Consiliului Local nr. 111/2014 privind aprobarea Ghidul solicitanților pentru acordarea sprijinului financiar pentru unitățile de cult din Orașul Șomcuta Mare, în baza Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată,
Hotărârea Consiliului Local nr. 52/22.05.2025 privind rectificarea bugetului local al Orașului Șomcuta Mare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2) lit. d), alin. 8) lit. a), art. 139, art. 196 alin. 1) lit. a) din Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Avizul Secretarului general al Orasului Somcuta Mare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Comisia de evaluare a solicitarilor formulate pentru acordarea spijinului financiar în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, va avea următoarea componență:
1. Cioltea Dragomir Sorin- reprezentant al Consiliului Local,
2. Butean Mihai – funcționar public,
3. Dragoș Florina – funcționar public,
4. Cărmăzan Rodica – funcționar public,
5. Mărcuș Ioana - funcționar public.
Membru supleant Ghiță Valentin-Cristinel - reprezentant al Consiliului Local.
Art. 2 Comisia de soluționare a contestațiilor depuse de solicitanții pentru acordarea spijinului financiar în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată”, va avea următoarea componență:
1. Pop Ioan Marian - reprezentant al Consiliului Local,
2. Dorca Claudia – funcționar public,
3. Dragoș Cecilia – funcționar public,
4. Stejeran Claudiu – functionar public,
5. Atym Ana – funcționar public.
Membru supleant Marchiș Gheorghe Ioan - reprezentant al Consiliului Local.
Art. 3. Organizarea și desfășurarea activității Comisiei de evaluare a solicitărilor formulate în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată”, se va stabili prin documentația care va sta la baza acordării de finanțări nerambursabile de la bugetul local pentru programe, proiecte și acțiuni culturale.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituției Prefectului – Maramureș,
- Domnului Primar al Orașului Șomcuta Mare,
- Serviciului Economic din cadrul Primăriei Orașului Șomcuta Mare,
- Biroului Juridic din cadrul Primăriei Orașului Șomcuta Mare,
- Membrilor comisiei,
- Prin afișare.
Cvorum: 14 consilieri prezenți, Pentru : 14 voturi, Împotrivă : 0 voturi, Abțineri : 0 voturi