Privind stabilirea componenței Comisiei de evaluare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale cu finanțare nerambursabilă de la bugetul local și a Comisiei de soluționare a contestațiilor
CONSILIUL LOCAL al Orașului Șomcuta Mare, întrunit în ședința ordinară din data de 03.04.2025,
Având în vedere proiectul de hotărâre inițiat de domnul Primar al Orașului Șomcuta Mare, Buda Gheorghe Ioan, raportul de specialitate înaintat de Serviciul Economic din cadrul Primăriei Orașului Șomcuta Mare, referatul de aprobare al Primarului Orașului Șomcuta Mare, prin care se motivează necesitatea adoptării prezentei hotărâri,
Avizul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Șomcuta Mare,
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completarile ulterioare,
Ordonanta nr. 51/1998 privind imbunatatirea sistemului de finantare a programelor si proiectelor culturale, cu modificările și completarile ulterioare,
Hotărârea Consiliului Local nr. 28/2025 privind aprobarea Ghidului Solicitanţilor actualizat pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultură și a O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. b), alin. 7 lit. d), art. 139, art. 196 alin. 1) lit. a) din Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Avizul Secretarului General al Orasului Somcuta Mare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E:
Art.1. Comisia de evaluare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale cu finanțare nerambursabilă de la bugetul local al Orașului Șomcuta Mare in anul 2024, va avea următoarea componență:
1. Lupșe Sorina, consilier local - reprezentant al Consiliului Local,
2. Cărmăzan Rodica, consilier juridic - reprezentant al Consiliului Local,
3. Specialist în domeniu, cu o experiență de minim 3 ani de practică în domeniul cultural, desemnați de instituțiile publice de specialitate, la solicitarea Primarului sau funcționar public ce va fi desemnat prin Dispozitia Primarului Orasului Somcuta Mare.
Specialiștii din domeniul cultural, membrii în comisie, au drept de vot.
MEMBRU DE REZERVA
CIOLTEA DRAGOMIR - reprezentant al Consiliului Local
Art.2. Comisia de soluționare a contestațiilor depuse de solicitanții de fonduri nerambursabile, cu privire la rezultatele obținute în urma evaluării programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, în urma evaluării programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, va avea urmatoarea componență:
1. Ghiță Valentin-Cristinel - reprezentant al Consiliului Local,
2. Pop Ioan Marian - reprezentant al Consiliului Local,
3. Specialist în domeniu, cu o experiență de minim 3 ani de practică în domeniul cultural, desemnați de instituțiile publice de specialitate, la solicitarea Primarului sau funcționar public ce va fi desemnat prin Dispozitia Primarului Orasului Somcuta Mare.
MEMBRU DE REZERVA
CIOLTEA DRAGOMIR - reprezentant al Consiliului Local
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituției Prefectului – Maramureș,
- Domnului Primar al Orașului Șomcuta Mare,
- Serviciului de Economic din cadrul Primăriei Orașului Șomcuta Mare,
- Prin afișare.
Cvorum: 15 consilieri prezenți, Pentru : 15 voturi, Împotrivă : 0 voturi, Abțineri : 0 vot